Toate cele zece persoane reținute în dosarul permiselor au fost arestate

Toate cele zece persoane reținute în dosarul permiselor au fost arestate
Toate cele zece persoane reținute în dosarul eliberării frauduloase de permise auto, între care trei medici și doi administratori ai unor școli de șoferi, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, în urma unor decizii luate marți seară de Tribunalul București, la propunerea procurorilor.
Publicat: 13/11/2013, 10:00
Actualizat: 01/08/2014, 16:40

Toate cele zece persoane reținute în dosarul eliberării frauduloase de permise auto, între care trei medici și doi administratori ai unor școli de șoferi, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, în urma unor decizii luate marți seară de Tribunalul București, la propunerea procurorilor.

Primele mandate de arestare au fost emise pe numele administratorilor de școli de șoferi Georgiana Stroe și Gheorghe Frățilescu și al instructorului auto Petre Bogdan.

Ulterior, instanța a admis propunerea de arestare și pentru celelalte persoane reținute în acest dosar, printre care medicii Elena Băltărețu-Dinică, Dana-Maria Vodislav și Rodica Lehner și asistentele medicale Elena-Liliana Răcman, Lorenziana-Paula Diaconescu și Eugenia Adam.

Deciziile Tribunalului București nu sunt definitive, ele putând fi atacate cu recurs la Curtea de Apel București.

În acest dosar, procurorii au început urmărirea penală și în cazul altor șase persoane.

Cei vizați în acest dosar, alături de alte persoane, făceau parte dintr-un grup infracțional constituit într-o „adevărată filieră” pentru obținerea frauduloasă de permise auto, susțin anchetatorii.

Astfel, instructorul auto îi promitea elevului sau candidatului că îl va ajuta să promoveze proba practică a examenului de conducător auto, în schimbul unei sume de bani. Această ofertă, spun anechtatorii îi era făcută fie unui candidat care deja picase o dată examenului, fie unui candidat care urma să dea examenul.

Ulterior, instructorul auto primea suma de bani, adică sume cuprinse, în general, între 200 și 300 de euro, de la candidat, imediat după momentul examenului. Înainte de susținierea examenului, instructorul auto afla fie de la candidat, fie de la instructorul care îl însoțea pe acesta numele examinatorului prin SMS sau telefonic. Apoi, instructorul auto îl contacta telefonic pe examinator și îi cerea să se întâlnescă, ori în situația în care examinatorul nu era un cunoscut apela la șeful acestuia sau la un alt examinator care la rândul lui urma să intervină pe lângă examinatorul, astfel încât cursantul să obțină permisul auto.

„După susținerea și promovarea examenului de către candidații pentru care s-a traficat influența (care de regulă erau lăsați la sfârșitul examinării) instructorul auto se întâlnea cu polițiștii examinatori, iar în cazul învinuitei Stroe Georgiana (n.red. administrator al unei școli de șoferi), aceasta îl trimitea pe fiul său, Stroe George Ionuț, la întâlniri cu agentul de poliție, Stroe Nicu Cristian, acestuia fiindu-i remis un bilețel cu numele cursantului care trebuia favorizat și data susținerii examenului”, spun anchetatorii.

Mai mult, membrii rețelei le-au promis investigatorilor sub acoperire că le vor obține fișe medicale contra cost fără să fie examinați din punct de vedere medical, dar și mai grav și avize psihologice.

„Acordarea unor astfel de fișe medicale, fără consultarea cursantului, poate avea și consecințe negative, de punerea în pericol a circulației pe drumurile publice în condițiile în care unii solicitanți pot suferi de unele afecțiuni, în special cele oftalmologice, dar și neurologice, care sunt incompatibile cu statutul de conducător auto, afecțiuni care nu sunt constatate de către medic, în lipsa unor controale corecte”, susțin procurorii.

Totodată, cei doi administratori ai unei școli de șoferi, Georgiana Stroe și Gheorghe Frățilescu, alături de instructorul auto Petre Bogdan induceau candidaților care susțineau proba practică a examenului auto convingerea că singura modalitate de promovare a acestei probe era doar prin cumpărarea influenței instructorilor auto. La rândul lor ei le promiteau că își vor folosi influența asupra polițiștilor examinatori.

În cursul zilei de luni, au fost făcute 17 percheziții domiciliare în județul Gorj, la sediile cabinetelor medicale, la sediile școlilor de șoferi, precum și la biroul informaticianului din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Gorj.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat 900.000 de lei, 23.500 de dolari și numeroase bijuterii.

La acțiunea procurorilor au participat și Serviciul Român de Informații (SRI), Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI), Direcția Generală Anticorupție (DGA), precum și lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Fraţi români împuşcaţi pe stradă, în Spania: unul a murit pe loc, celălalt e...
Mai ai pe acasă bancnote cu eclipsa din 1999? Se vând cu 2.180 lei acum,...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Soțul Ancăi Molnar aproape că a cedat la o zi de la înmormântarea make-up artistei:...
Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000...
Antonela Patrut, apariție-șoc la brațul lui Donald Trump jr. Arpad, lăsat în plan secund de...
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care...
Un rocker îi ia apărarea lui Babasha după concertul Coldplay. "Suntem ultimii ipocriți, ne-am făcut de...
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de...
Mesajul dureros transmis de soțul Ancăi Molnar, la o zi după înmormântarea make-up artistei. Bărbatul...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Stellantis mută o parte din producţia de vehicule electrice din China în Europa / Taxele...
NAZISTUL care a încercat să-l UCIDĂ pe Hitler
Maghiarii din România au învins. E fără precedent în Ținutul Secuiesc: „Este un moment istoric”
Iunie cu mare noroc la banii. Nativi care își schimbă starea financiară
Tzancă Uraganu s-a ferit de ploaie cu umbrela în decapotabilă. Cum a fost surprins pe...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cum a început povestea de dragoste dintre Maria Cârneci și soțul său, Romulus Petrescu: „Cam...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
O „comoară” din epoca vikingă, descoperită cu un detector de metale pe Insula Man
×